Georges (Gheorghe) Mazilu este astăzi mai cunoscut în Franța și Statele Unite decât în România, unde și-a petrecut primii 30 de ani din viață. S-a nascut in 1951, la Vanjulet, judetul Mehendinti. Primele lectii de desen le-a avut cu Vasile Mihaescu la Drobeta-Turnu-Severin in adolescenta. A studiat apoi la Școala de Arte Plastice Nicolae Tonitza din București, înainte de a absolvi Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu în 1974. În 1981, pe când lucra în România, Mazilu a expus picturi abstracte la Galeria Simeza (unde în 1981 Geoffrey Tyler a cumpărat „Squared”. Landscape’, singura lucrare Mazilu din Colecția Tyler).
Banii din această expoziție i-au permis să obțină suficientă valută pentru a solicita un pașaport și a emigra în Franța, unde în 1982 a devenit rezident permanent. Primul său an la Paris a fost unul de îndoială, timp în care nu a pictat. Mai târziu a început desenul și pictura figurativă, ceea ce i-a dat un sentiment de libertate pe care a simțit că arta abstractă nu o poate oferi.
Lucrarea lui Mazilu este expusă mai ales în Franța, SUA, Canada și Olanda și este reprezentată în muzee și colecții private. Din 1993 a expus la Turner Carroll Gallery din Santa Fe, New Mexico; prima sa expoziție a avut loc acolo în 1993 și s-a intitulat „A Decade of Questioning: 1983-1993”. A susținut o expoziție retrospectivă în 1999, intitulată „Sfârșitul unei ere: picturi est-europene de la căderea comunismului până în anul 2000”.
Operele sale de artă sunt dominate de contraste și par a fi influențate de arta flamandă și olandeză și de Renașterea italiană (Bosch, Breugel, Caravaggio, Leonardo da Vinci). Personajele sale combină elemente antropomorfe și supranaturale; unele dintre ele par improbabile și abstracte, dar predomină fețele umane. Există, de asemenea, componente mecanice și moarte. Simțul său al culorii vibrează prin complementaritate și clarobscur.
După ce a trăit 30 de ani la Paris, acum locuiește în mediul rural, lângă Nevers.
„Sub regimul lui Ceaușescu, existența părea absurdă și fără nicio perspectivă, așa că am părăsit țara fără ezitare sau regrete, de îndată ce am îndeplinit condițiile necesare pentru a obține pașaportul. În cazul meu, neavând rude în Occident, aveam nevoie de niște valută străină la o bancă, pe care am obținut-o vânzând câteva lucrări de artă într-o expoziție în 1981. De la început am respins ideea de a mă întoarce [în România. ] pentru că o posibilă schimbare de regim părea pură fantezie la acea vreme. Acum, din când în când și cu plăcere, vizitez România unde am câțiva prieteni, dar nu sunt tentată să mă întorc definitiv.” (Georges Mazilu, interviu la Timpul, Iasi, 28 aprilie 2016)
Intrare scrisă de Dr Alex Popescu, Dec 2016