Petre Velicu

Petre Velicu (n. 1950, București )

Petre Velicu s-a născut în 1950 la București și și-a făcut studiile artistice la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu cu Gheorghe Șaru.

Beneficiar al bursei Theodor Aman, acordată de primăria București până în 1980, începe, după această dată, să participe la expoziții de grup (galeriile Orizont, Atelier 35, galeria Simeza).

Expune și în străinătate – Bulgaria, Elveția, China, iar, din 1990, se stabilește în Franța unde participă la Salonul Parizian de Toamnă.

Deschide numeroase expoziții personale la : Centrul de artă Sébastien la Saint-Cyr-sur-Mer și Carrousel du Louvre în 1996, Bastionul Franței de la Porto Vecchio în 1999, Manege Royal de Saint Germain en Laye în 2000 și 2002, Fine Art Gallery în 2002.

Universul suprarealist al pictorului pare a avea aceeași origine cu cel al lui Ștefan Câlția, Mircea Ciobanu ori Ana Ruxandra Ilfoveanu – populat de personaje atemporale care împrumută din simbolismul și misterul carnavelescului medieval, încremenite în atitudini prețioase, pe fundaluri neutre care le decontextualizează.

Timp de treizeci și cinci de ani, în jur de patruzeci de expoziții au permis publicului să-și descopere opera originală, în principal la Paris și provincii dar și în Canada, Statele Unite, Țările de Jos, România și Elveția.

Inspirația lui ne duce, un pic ca Hieronymus Bosch, într-o lume fantastică și imaginară și dă naștere unor personaje, animale și obiecte surprinzătoare, uneori chiar deranjante.

Opera sa de vis este legată în anumite privințe de suprarealism, dar este marcată și de pictorii olandezi care acordă atenție celui mai mic detaliu și spun mai multe povești în cadrul aceleiași picturi.

Dacă unele dintre pânzele lui Petre Velicu sunt centrate pe un singur subiect, cele mai multe sunt construite ca niște labirinturi pe care fiecare trebuie să le parcurgă după propriile gânduri, un pic ca o cale inițiatică, precum fațadele pictate ale mănăstirilor moldovenești.

Stăpânirea sa perfectă a tehnicilor pe care le folosește și care, în anumite privințe, seamănă cu manieriștii italieni, conferă picturilor sale o forță și o atemporalitate care se impun privitorului, asemenea imaginilor din noaptea vremii și care își va continua bine viața. dincolo de al nostru.

sursa Artindex, Galerie Amarica