Paul Ackerman

Paul Ackerman (n. 17 septembrie 1908, Iași – d. 13 martie 1981, Paris )

Paul Ackerman s-a născut la Iaşi, în anul 1908, într-o familie evreiască. Cu toate acestea, Paul Ackerman este considerat un pictor francez. Familia lui s-a stabilit în Franţa pe vremea când viitorul artist avea doar patru ani. După ce a studiat la Facultatea de Drept şi Litere din Paris, Paul Ackerman şi-a descoperit pasiunea pentru pictură. A studiat în atelierul lui Fernand Léger, înainte de 1939, dar pictura sa este considerată o „călătorie” prin toate avangardele secolului al XX-lea.

Pasionat de lumină şi de culoare, Paul Ackerman a pictat mai multe tablouri la Saint Tropez şi în Provence, lucrările acestei perioade păstrând caracteristici impresioniste, postimpresioniste şi foviste. Construcţia picturilor este riguroasă, cu o geometrie a structurii dincolo de tuşele aparente, uneori pointiliste. Ackerman a descoperit apoi pictura lui Cézanne şi avangarda rusă. În anul 1940, s-a împrietenit cu Pierre Bonnard, cu care avea în comun pasiunea pentru arta japoneză. După ce a fost prizonier în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a întors la Paris.

Din anul 1947 a început să expună, având expoziţii la Paris, Londra, Frankfurt, Montreal şi Quebec. În anul 1950, a primit Premiul Pacquement. A manifestat preocupări pentru esoterism, pasiunea sa pentru folosirea luminii accentuându-se. „Nu sunt ghidat de nimic, nu ştiu de unde izbucnesc aceste imagini şi nici de ce le-am făcut”, afirma Paul Ackerman. În anii ’50 a trecut prin perioada abstractă a creaţiei sale, urmată de o serie de picturi „în relief”. În deceniul următor a revenit la figurativ. A fost preocupat de rolul simbolic al luminii, amintind prin aceasta de Rembrandt şi de pictura flamandă. De asemenea, a fost preocupat de clar-obscur şi de valenţele expresive ale acestuia.

„Creaţia lui Ackerman reflectă evoluţia sa în contextul tuturor mişcărilor artistice, începând din anii ’30, fără să preia însă niciodată, nefiltrate, achiziţiile artistice ale epocii. Trecute prin filtrul personal, toate aceste poziţii estetice se topesc într-o operă unitară, ce nu datorează nimic nimănui.

Pentru acest artist care stăpâneşte tainele picturii cum puţini artişti ai epocii o fac, creaţia este, în ultimă instanţă, o imperioasă nevoie de comunicare, poetică sau vizionară, a relaţiei lui cu lumea. Cea din jur şi cea cosmică, cea exterioară şi, prin intermediul ei, cea de dincolo de stricta materialitate. Este expresia unei filosofii a lumii şi a artei, vizibilă şi în revizitarea vechii picturi apropiate de un spirit contemporan.”Victoria Anghelescu

sursa Gazetamaramures