Ștefan Pelmuș

Ştefan Pelmuş este un pictor român contemporan născut la 19 august 1949 în Valea Calugareasca. Pelmus a studiat sub Ion Salisteanu si Ilie Pavel si este absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti unde locuieste si lucreaza in prezent. Membră a Asociației Artiștilor din România din 1980, cea mai recentă expoziție a lui Pelmus a fost în octombrie 2006 la Casa Vernescu din București.

Pelmus a fost expus în muzee din România, Franța, Germania, Israel, Canada, Austria, Chile și Brazilia, inclusiv cinci expoziții personale. În 1994 a câștigat premiul „ Gh Pătrășcu ” și premiul special „ Gh Theodorescu ”, iar în 1995, Uniunea Artiștilor Plastici din România i-a acordat un premiu pentru pictură . Este considerat unul dintre cei mai importanți artiști contemporani ai României.

Lucrările lui Pelmuș sunt profund ancorate în folclorul românesc, dar încorporează și multe elemente ancestrale păgâne, datând încă din credințele precreștine. Compoziția, iconografia și metodele sunt adesea înrădăcinate în credința creștină ortodoxă , o credință personală la care aderă Pelmuș. Elementele legendei arthuriene sunt prezente pe scară largă, iar picturile sale au un aspect șamanist care își propune să depășească credințele preexistente, modelând o lume spirituală foarte personală. Lucrările urmează să fie interpretate ca saloane, prin care pictorul își propune să-și cucerească frica de moarte.

Se remarcă o influență ortodoxă, și anume prin rigiditatea compoziției, intensitatea mare a culorii adesea primare și fundalurile în folie argintie sau aurie. Tehnica lui este tradițională pentru pictura icoanelor, începând cu folie lipită pe pânză și excesul îndepărtat. Se adaugă apoi un fundal de culoare solidă, după care Pelmuș adaugă straturi de elemente din ce în ce mai detaliate. Multe lucrări prezintă și semne chirilice . În acest sens, picturile sale prezintă o mare asemănare cu un catapeteasmă , cu o atenție similară pentru plasare și ierarhie.

Pelmuş îşi propune să creeze o metaforă-lume, cuprinzând, prin simbol, întreaga sa istorie spirituală. Simbolurile ar trebui să fie „citite ca un manuscris vechi”. Multe dintre ele sunt antice, arhetipice și ezoterice. În primul rând sunt simbolurile creștine (cu crucea , ihtisul , fondul de aur,… ), dar sunt adesea prezente elemente șamaniste (totemul, căutarea viziunii , ghidurile Spiritului , …) și elemente ezoterice dintr-o multitudine de culturi.

sursa Wikipedia